Produse bio: cum le recunoaștem?

produse-bio

Moda produselor bio a prins încet, încet și în România. Românii vor să mănânce mai sănătos și caută produsele etichetate bio, iar piața a fost inundată de astfel de produse. Totuși, atenție mare! Conform zicalei pe afară-i vopsit gardul, și înăuntru-i leopardul, magazinele sunt pline de false produse ecologice.

Pentru a produce mâncare bio e nevoie de o serie de certificări și trebuie îndeplinite o serie de cerințe: fără îngrășăminte chimice, fără antibiotice, etc. Procedura de avizare durează destul de mult. Așa că românul, din dorința de a face bani cât mai ușor, nu respectă întocmai normele și ne trezim că în loc să mâncăm mai sănătos cumpăram produse care ne afectează sănătatea.

Cum deosebim produsele adevărate de cele false? Prețul produsului (de obicei mai mare) și în special eticheta ar trebui să ne spună dacă am cumpărat ceea ce doream. Ministerul Agriculturii emite timbre speciale care se regăsesc pe eticheta produselor.

Cum să rămâi gravidă și să nu știi?

gravida

Citeam acum câteva zile un post pe DojoBlog în care autoarea se mira cum reușesc gravidele din serialului american “I Didn’t Know I Was Pregnant” să fie luate prin surprindere când află că nu au o simplă durere de burtă ci că au intrat în travaliu. Recunosc că subiectul nu este tocmai din zona mea de interes, așa că am trecut mai departe fără să mă gândesc foarte mult la asta, și am uitat rapid de toată povestea.

Manualul este o traducere a cărții publicate de Scott Phelps si am încercat să văd ce-l recomandă pe autor ca o autoritate în materie de educație sexuală. Poate sunt eu mai îngust la minte, dar în opinia mea nimic din experiența lui nu-l recomandă pentru asta.

Și atunci mi-a picat fisa! Dacă educația ta sexuală se rezumă la ce ai aflat dintr-un astfel de manual este forte posibil să fii însărcinată și să nu ai nici cea mai mică idee ce se petrece în corpul tău.

Dacă ai mai mult de câteva simptome (și educația ta sexuală provine exclusiv dintr-un manual școlar), recomandarea mea este să faci o vizită la medicul ginecolog pentru că este foarte posibil ca în viața ta să urmeze schimbări importante.

Udrisoaia si Potmolosu

Pe cand aveam 15-16 ani, impreuna cu gasca de la bloc, ne duceam cu predilectie sa pescuim in doua balti tare dragi noua. Treceam cu primul bac (5) apoi scoteam tenisii si alergam prin iarba plina de roua. Radeam ca nebunii ca doar de, nu aveam job,colesterol si niscaiva hiperaciditate. Ceva mai tarziu am avut si biciclete Pegas, dar intotdeauna imi voi aminti cu drag pajistea uda, mangaiata de primele raze….

Udrisoaia imi placea in mod deosebit…nufarii erau peste tot flancati de jur imprejur de papura. Libelule (elicoptere, cum le spuneam noi) pasarele si ca sa revin la subiect – mult mult caras 🙂

Nu se putea pescui de pe mal, cei temerari intrau pana la brau cu riscul phuuu al lipitorilor 🙁 Noi faceam altceva : construiam cahule din papura, legate frumusel cu sfoara. Imi amintesc ca partea din fata o ridicam asa cum vazusem noi prin filme la indieni. Ne urcam pe cahule cu doua paini, o sacosa din plastic, cate o undita din bambus (la mare cautare atunci) si cate o sticla cu apa. De multe ori beam din balta, dintre nuferi 😛 goneam doar broastele 😛

Momeala era, desigur, miez de paine facut bibiloaie sau cum s-or numi si foarte rar rame. De multe ori acea sacosa (de un leu,cum era pe vremuri) se umplea in primele doua trei ore si eram nevoiti sa iesim la mal dupa alta. Eu faceam echipa intotdeauna cu frate-miu Nutu si reuseam sa o disperam pe mama cu atata peste de curatat 😀

De multe ori ne fugareau zdrahonii de zaclaeni ,nu pentru peste ci pentru lucrurile pe care le mai caram dupa noi : un briceag, poate ceasul de la mana, batul de bambus , poate chibrituri cu toate ca nu-mi amintesc sa fi fumat pe vremea aia cineva din grup 😮 😛

Au trecut 25 de ani de atunci, prietenii mei au albit, au copii care le vin pana la umar, unii s-au prapadit, de altii nu mai stiu nimic. Cand ne mai gasim, daca cineva rosteste Udrisoaia, revad pentru cateva secunde pustanii de altadata.

Lucian Spahiu, Constanta

Trebuie sa recunosc, sunt mai neexperimentat si mai putin intelelept decat cei de aici si in aceeasi idee trebuie sa recunosc ca intr-adevar malurile nu mai sunt aceleasi,fac o comparatie intre zilele noastre si acum 20 de ani ,cam atunci am pus mana prima data pe un “piper” ce-i drept,nu stuf ca altii,am avut putin noroc.
Am trecut de valul tineretii ca sa zic asa,am uitat cluburile si zilele interminabile pe plaja,escapadele la Costinesti si gagici la fiecare colt de strada. Sunt aproape familist si ca orice familist am inceput sa fac din pescuit mai mult de un hobby,este momentan singura metoda de relaxare adevarata ramasa.
Dupa cum multa lume zice “multi pescari dom’le,alta data nu era asa”,adevarat acum a devenit o metoda de a-ti etala nivelul social{banii mai exact,masina ,corturile si barcile boxele cu manele si femeile eventual} lucru care l am urat de cand umblam prin cluburi.
Tin minte ca am plans multe zile pe la fereastra la 5 diminetza cand veneau tovarasii de pescuit ai tatalui meu sa-l ia si eu ramaneam iar acasa in ciuda promisiunilor de cu seara,dar zilele acelea sunt acum doar amintiri pentru ca a ajuns elevul sa-si invete profesorul,ca si zilele de pescuit pe malul apei unde nu erau foarte multe masini ci mai multe biciclete,zile in care cea mai tare momeala era rama rosie fidelutza sau o mamaliga cu dude si esentza de vanilie si cele mai performante scule erau “rusoaicele”de fibra si o mare fixa de vreo 7 m adusa de unchiul meu, lu tata, din tari mult mai vestice decat noi…
Erau o gasca adevarata atunci,eu eram singurul junior,nimeni nu avea un copil cu el ,tata era singuru cu plodu dupa el,era bine insa aveam mai multi profesori si uite ca am invat ceva pana la urma. Erau multi atunci ei cei batrani din toate tipurile de pescari,era mos andrei D-zeu sa-l ierte cel mai tacut si cel mai intelept zic eu,cu snagoava in coltul gurii fumegand si cu ochii pe “pasarica” cu care executa cate o taranca la juma de kil la fiecare 3 min,era si nea aurica cofetar iscusit la amfiteatru,D-zeu sa-l ierte si pe el ca s-a dus devreme ager ca un pescarus pe stancile de pe insula de pe tashaul rupe gura la caras si crap tot pe sistemu’ “pasarica” ,nu tre sa-l uitam nici pe mocanu ,unchiul meu cel ce ma lua sub aripa lui la peste,numa’ pe crap mare el era si bineinteles tata,profesor la fixa de 7 m, 9kg ten mare record atunci. Mai erau aici si cei cu care acum mai mergem am ramas putini dar uniti si speram sa mai fie de acum inainte multe aventuri pe care eu unul le astept cu acelasi entuziasm de acum 20 de ani chiar daca malul nu-i acelasi…

Bine am venit!

In primul rand, vreau sa-i multumesc lui Stefan pentru ajutor. Eu nu am facut decat sa castig un domeniu, iar el s-a ocupat de restul 🙂 Ma mir doar ca la cat de putin timp liber are nu m-a inscris si în director 😀

Acest jurnal nu se doreste a fi o continuare/prelungire a celui de pe blogspot. Tema va fi fara doar si poate pescuitul, dar in nici un caz evocata de un singur om. Fara echipa, acest jurnal se va stinge inainte de a se fi uscat pixelii din titlu. Nu ar fi interesanta o colaborare intre pescarul moldovean cu cel ardelean? Chiar si cel vrancean basca cel dobrogean? Hai si bucurestean, dar no way ungurean….heiii, glumesc 🙂